Eroii lui Dinamo! Ultima performanță reușită de fanii câinilor roșii
Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 15 iulie 2020, ora 16:52,

Suporterii dinamoviști merg mai departe cu proiectul pe care l-au dezvoltat cu dorința de a salva clubul din „Ștefan cel Mare” de la dispariție.
Numărul fanilor care s-au alăturat programului a fost tot mai mare de la o lună la alta.
În momentul de față, numărul celor care cotizează cu bani la echipă a ajuns la 8000.
Când numărul cotizanților din programul „DDB” va ajunge la 10.000, suporterii vor putea prelua clubul de la Negoiță, așa cum s-au înțeles deja cele două părți. Dacă Negoiță va dori să anuleze înțelegerea, atunci va trebui să returneze suporterilor banii cu care aceștia au creditat clubul, adică nu mai puțin de 574 de mii de euro.