El este primul jucător ofertat de Dinamo în era Cortacero: ”Am primit o propunere!”

Era Cortacero a început la Dinamo, iar un fost dinamovist ar putea reveni în Ștefan cel Mare.
Contractul lui Valentin Lazăr (30 ani) cu roș-albii s-a încheiat, însă fotbalistul poate fi primul fotbalist care semnează cu Dinamo în era Cortacero.
Mijlocașul revenit în iarnă în Ștefan cel Mare a primit o ofertă din partea dinamoviștilor, iar fotbalistul anunță că va îmbrăca din nou tricoul ”câinilor” dacă nu va găsi o ofertă mai bună.
”Am primit o propunere din partea domnului Bălănescu, dar până luni nu voi lua nicio decizie. Și eu așteptam să văd ce se întâmplă cu noul investitor. Acum nu știu nimic de când a venit investitorul spaniol. Dacă până marți sau miercuri voi avea o ofertă bună din punct de vedere financiar din străinătate și voi putea sta cu familia, voi pleca.
Dacă nu, sunt dispus să rămân în țară. În Turcia stăteam foarte mult la stadion și familia nu s-a adaptat. Dinamo ar fi prima opțiune pentru că am stat patru ani aici și m-am format ca om și ca jucător. Nu-i cunosc pe spanioli, dar îmi doresc din tot sufletul să facă o treabă bună. Îmi doresc să pună bazele academiei lăsate în urmă.” a declarat Vali Lazăr pentru DigiSport.
400.000 de euro este cota de piață a lui Lazăr, potrivit transfermarkt.com.
În sezonul recent încheiat, acesta a bifat 14 apariții pentru ”câini”, în toate competițiile.