Ei sunt cei mai buni jucători ai sezonului regulat din Liga 1! FCSB și CFR domină echipa ideală

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 16 aprilie 2021, ora 15:44,
FCSB v CFR Cluj – Liga 1 Romania, Bucharest – 19 Mar 2021
FCSB v CFR Cluj – Liga 1 Romania, Bucharest – 19 Mar 2021

Sezonul regulat din Liga 1 a luat sfârșit, iar de astăzi ia startul a doua parte a campionatului, respectiv play-off-ul.

În acest caz, Liga Profesionistă de Fotbal a alcătuit cel mai bun ”prim 11” al celor 30 de etape desfășurate până acum. FCSB, CFR Cluj, Universitatea Craiova și Academica Clinceni sunt echipele din play-off care dau jucători în echipa ideală concepută de LPF. Surpriza vine de la FC Argeș, singura formație din play-out care dă un om în cel mai bun ”11”.

Liderul FCSB este echipa care are cei mai mulți reprezentanți, respectiv cinci. Următoarele clasate, CFR Cluj și Craiova, au câte doi, iar Academica, unul singur. FC Botoșani și Sepsi Sf. Gheorghe, celelalte două echipe din play-off nu dau niciun jucător. Antrenorul ideal al formației este omul de pe banca FCSB-ului, Toni Petrea.

ECHIPA IDEALĂ a sezonului regulat din Liga 1: A. Vlad – G. Pashov, I. Cristea, A. Burcă, N. Bancu – C. Deac, D. Olaru, A. Cicâldău – O. Moruțan, C. Malele, F. Tănase; Antrenor: Toni Petrea

CITEȘTE ȘI –>> Programul complet al play-off-ului din Liga 1! Cum arată clasamentul după înjumătățirea punctelor

fcsbrealitateacfr clujechipa idealacraiovaLPF