Efectul Halep: „Este parte din familia mea”. Mărturia plină de emoție a lui Darren Cahill

Antrenorul a reluat colaborarea cu Simona Halep la sfârșitul sezonului trecut după o pauză pe care acesta și-a luat-o pentru a sta mai aproape de familie.
El a dezvăluit însă că a fost surprins de reacția celor apropiați în momentul în care i-a anunțat că va renunța să o mai pregătească pe sportiva noastră.
„Simona face parte din familia mea. În urmă cu 12 luni am ajuns acasă și am spus familiei mele că îmi voi lua pauză pentru un an de zile astfel încât să pot petrece mai mult timp alături de ei. Iar în acel moment fiica mea a izbucnit în lacrimi. Nici prin cap nu îmi trecea că nu este fericită, dar nu a fost deloc așa. Era supărată că renunțasem la Simona. Asta înseamnă ea pentru familia mea” a povestit Cahill.
Darren Cahill on reuniting with Simona Halep after their break last season. #AusOpen pic.twitter.com/MDgrFwDpuk
— WTA Insider (@WTA_insider) January 27, 2020
Darren Cahill a făcut o comparație între Simona de astăzi și cea din timpul primei perioade de colaborare a celor doi.
„În ce mă privește relația este la fel. Ea este la fel de nervoasă pe teren, așa cum a fost mereu, dar învață să managerieze astfel de situații. Luptă atunci când lucrurile îi sunt împotrivă, iar acest lucru mă face să fiu mândru de ea. Aceasta este cea mai mare schimbare a ei în ultimii 2-3 ani” a reacționat australianul.
CITEȘTE ȘI –>> VIDEO | Halep, cale liberă la Melbourne! Angelique Kerber, eliminată