Edi Iordănescu: ,,Nu vreau să mă gândesc cum era starea de spirit dacă pierdeam cu FCSB!” Ce spune despre plecarea de la CFR

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 05 mai 2021, ora 17:51,
Sursa foto- Credit Cronos/Cristian Stavri, Profimedia Images
Sursa foto- Credit Cronos/Cristian Stavri, Profimedia Images

Edi Iordănescu, antrenorul lui CFR Cluj, a susţinut o conferinţă de presă înaintea meciului de campionat contra celor de la Academica Clinceni.

După ce a făcut egal în meciul cu FCSB din etapa trecută, Iordănescu spune că starea de spirit este mai bună la echipa sa şi nu vrea să se gândească cum ar fi fost dacă ardelenii ar fi pierdut jocul.

Despre meciul cu Academica Clinceni spune că va fi o partidă dificilă, deşi de când este el principal la CFR i-a învins mereu pe ilfoveni. Despre posibila sa plecare de la CFR la vară acesta a spus că nu are comentarii de făcut.

,,Nu vreau să mă gândesc care ar fi fost starea de spirit dacă pierdeam meciul cu FCSB. Toată lumea vrea spectacol. În primul rand, consumul de energie e imens, la fel consumul mental. E o miză financiară foarte mare la mijloc, nu e timp de recuperare. E foarte greu să arate şi latura estetică. În ceea ce ne priveşte pe noi, subliniez că am luat o echipă construită după o anumită filosofie.

Sursa foto- Profimedia Images Edi Iordănescu

Lumea vrea altceva, însă e foarte greu să schimbi lucrurile aşa repede. Am venit în plină competiţie şi nu am avut pauză. Toţi am vrea un fotbal spectaculos, însă rezultatele contează. Mă bucur că am reuşit să ţinem două între noi şi FCSB. Senzatia e că cu cât ne apropiem de final jocurile par din ce în ce mai grele. Probabil pentru că sunt din ce în ce mai puţine meciuri, iar presiunea e uriaşă.

De când sunt eu aici, i-am învins mereu pe Clinceni, însă asta nu ne garantează nimic. Avem nevoie neapărată de cele 3 puncte. Sunt atuuri pe care le avem, sunt şi dezavantaje. Dar, cel mai mare plus al nostru este momentul. Când am venit eu eram la 4 puncte de lider, iar acum suntem primii. Sunt lucruri foarte importante. Am fost criticat de-a lungul timpului că nu sunt activ, acum că sunt prea activ.

Nu e bine nici aşa, nici aşa. Recunosc că mă irită anumite observaţii, care uneori sunt departe de adevăr. Nu comentez ce apare în presă despre plecarea mea. Vrem să ne îndeplinim obiectivul, restul nu comentez.”, a declarat Edi Iordănescu, înaintea jocului cu Clinceni.

Partida dintre Academica Clinceni şi CFR Cluj, din prima etapă a returului play-off-ului Ligii 1, se va disputa, joi, de la ora 17:00.

Citeşte şi Reacția lui Iuliu Mureșan, după ce Edi Iordănescu și-a anunțat plecarea: “Nu e liniște la CFR si nu e bine!”

plecare cfrplay offrealitatealiga 1clinceniedi iordanescu