Edi Iordănescu: ”Mesajul meu este clar”! Ce i-a transmis jucătorului de la Gaz Metan dorit de FCSB

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 17 februarie 2019, ora 14:37,

Edi Iordănescu i-a transmis un mesaj lui Iulian Cristea, fotbalistul pe care FCSB îl vrea în această iarnă!

Gigi Becali este dispus să ofere 100.000 de euro pentru ca Iulian Cristea să ajungă din această iarnă în lotul roș-albaștrilor. Jucătorul a semnat deja din vară (perioadă în care devenea liber de contract) o înțelegere cu FCSB.

Edi Iordănescu, este de părere că jucătorul ar trebui să rămână la Gaz Metan pentru a juca cât mai mult, iar când sezonul se va termina el poate pleca liniștit. Tehnicianul l-a avertizat pe fotbalist și i-a reamintit de presiunea care este la formația din Capitală.

„FCSB-ul cred că a făcut o achiziţie foarte bună şi poate face o treabă foarte bună acolo, dar în momentul de faţă este aici. Atâta timp cât nu este un acord între cluburi, interesul lui este să se pregătească cât mai bine, să reuşească să fie bun şi competitiv la jocuri, să fie eficient la echipă şi peste trei luni de zile cu siguranţă că i se va îndeplini şi această dorinţă normală şi logică de necondamnat. Este aici, eu vorbesc permanent cu el şi dacă este nevoie o fac şi prin intermediul camerelor şi probabil mesajul este şi mai clar.

La FCSB, când te duci, presiunea este mare, aşteptările sunt mari, repede eşti etichetat. El trebuie să fie pregătit din toate punctele de vedere, nu numai tehnico-tactic ci şi din punct de vedere mental. Acolo trebuie să fii solid din punct de vedere mental, el este încă un copil, este într-un proces de maturizare, este într-un proces de creştere în continuare.” a declarat Edi Iordănescu într-o conferință de presă.

edi iordanescugaz metanfcsbtransferiulian cristea