Echipa din Liga 1 care și-a demis antrenorul după meciul din Cupa României!

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 29 noiembrie 2020, ora 23:01,
Viitorul-FC-Arges-6-scaled
Viitorul-FC-Arges-6-scaled

În ultimele zile au avut loc meciurile din 16-imile Cupei României, fază a competiției în care au intrat și echipele din Liga 1!

Una dintre surprizele din 16-imile Cupei României au produs-o cei de la FC Argeș, care au fost eliminați din competiție de către formația din eșalonul secund, Viitorul Pandurii Târgu-Jiu, cu scorul de 0-1.

Acest rezultat se pare că a agitat apele în tabăra piteștenilor și a dus chiar la schimbarea antrenorului, Ionuț Moșteanu (45 de ani), tehnicianul care se afla pe banca nou-promovatei în Liga 1, după demiterea lui Ionuț Badea.

Potrivit ultimelor informații venite din partea Pro Sport, în locul lui Ionuț Moșteanu se pare că va veni Adrian Dulcea (42 de ani), actualul antrenor al formației Unirea Bascov, echipă din liga a treia din România. Dulcea a evoluat din postura de jucător pentru FC Argeș în perioada 2007-2010, respectiv 2013-2015.

Adrian Dulcea va fi la primul mandat ca antrenor în prima ligă și o va prelua pe FC Argeș de pe locul 15, cu 9 puncte obținute în cele 11 etape disputate în actualul sezon.

Citește și Cum a sărbătorit Messi primul gol marcat după dispariția lui Maradona! Arbitrul l-a pedepsit pe starul Barcelonei

liga 1antrenor argeșrealitateaadrian dulceafc argeșionut mosteanu