Echipa alături de care Marius Şumudică se întoarce în Superligă. Salariu de 18.000 de euro pe lună

Articol de Mihai Popescu - Publicat marți, 19 martie 2024, ora 14:07,
Marius Șumudică
Marius Șumudică

Marius Șumudică este liber de contract după ce a părăsit gruparea Gaziantep, dar se pare că tehnicianul și-a găsit o echipă nouă.

Potrivit sportpesurse.ro, antrenorul român intenționează să accepte propunerea lui Marian Copilu de a prelua Petrolul Ploiești.

Suporterii l-ar fi asaltat pe Șumudică cu nenumărate mesaje în ultimele zile și l-au rugat să preia echipa.

În plus, antrenorul român ar încasa un salariu între 16.000 și 18.000 de euro pe lună, dacă va rămâne pe banca tehnică până la sfârșitul play-out-ului.

”Suporterii l-au asasinat efectiv cu telefoanele pentru a-l convinge să vină. Şi să-l asigure de susţinerea galeriei în sensul că nu vor fi probleme de a-l contesta prin prisma pedigree-ului său rapidist.

Marian Copilu a discutat în repetate rânduri în ultimele zile cu Şumi, care i-a promis că va lua o decizie cât mai urgentă”, anunţă sursa citată anterior.

gazianteppetrolul ploiestimarian copilumarius șumudică