„E un paradox!” Porumboiu a dezvăluit cum s-a răspândit coronavirusul în Suceava: „De acolo a plecat totul”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 06 aprilie 2020, ora 17:38,
Adrian Porumboiu
Adrian Porumboiu

România a depășit astăzi 4000 de infectări cu noul coronavirus. Cele mai multe dintre cazuri înregistrându-se la Suceava, acolo unde 1228 de persoane au intrat în contact cu temutul virus.

Adrian Porumboiu susține că de vină pentru răspândirea virusului cu atât de mare repeziciune în Suceava, ar fi „niște adunări ale baptiștilor”.

„Știu exact ce se întâmplă acolo la Suceava, mai ales că în două situații am fost pacient la spitalul de acolo. Vă spun cu toată certitudinea că e unul dintre cele mai moderne spitale din România.

Este un paradox cum s-a ajuns într-un spital cu dotări de ultimă generație pentru toate cabinetele medicale care pot exista într-un spital de asemenea anvergură o asemenea nenorocire. Au intrat foarte mulți pocăiți care n-au respectat nimic, s-au întrunit, s-au întrunit până au doborât un sistem medical adevărat.

Aici, la Vaslui, nu sunt mari probleme, cu siguranță vor începe când vor ieși cei care au venit din Italia, Spania, Germania, pe unde stau ascunși, nu știu, ar trebui luați în evidență, inclusiv comunele, unde nu știu în ce evidență sunt.

Nora mea este medic și e în linia întâi aici la Spitalul din Vaslui, automat am emoții, am nepoțel, nu putem să spunem că trăim așa undeva și nu ne interesează ce se întâmplă în jurul nostru, iar când e vorba de cineva din familie, lucrurile devin complicate.

Iar la Suceava totul a pornit de la nişte adunări ale baptiştilor, apoi, de acolo, s-a împânzit prin spital, ca Vodă prin lobodă. Nu au avut echipamentele şi s-au ales cu o adevărată dramă”, a declarat Adrian Porumboiu pentru Telekom Sport.

România a înregistrat 4.057 de cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus. Dintre cei infectați, 162 au pierdut lupta cu boala, iar 179 de pacienți sunt la ATI.

Citește și ♦ Ce l-a determinat pe Becali să reducă salariile! „Făcea un efort și nu-i venea atât de greu să le plătească!”

coronavirusspitalul suceavaadrian porumboiuCovid-19