E clar! Concluzia FIFA după implementarea tehnologiei VAR la Campionatul Mondial

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 29 iunie 2018, ora 20:23,
VAR-wc-696×391
VAR-wc-696×391

FIFA a publicat datele arbitrajului din grupele Cupei Mondiale cu tehnologia VAR (Video Assistant Referee). Statistica arată că sistemul este cât se poate de util. De altfel, sunt tot mai puține vocile care critică utilizarea arbitrajului video. 

Tehnologia VAR a fost folosită de 335 de ori în meciurile din grupe. De 17 ori a fost nevoie de o examinare cu ajutorul VAR.

În aceste prime 48 de meciuri ale Mondialului au fost verificate toate golurile (122 în faza grupelor) şi numeroase faze, în total au fost 6,9 vizionări pe meci. Dintre aceste 335 de verificări, în 17 cazuri s-a ajuns la o examinare cu ajutorul VAR” a declarat responsabilul cu arbitrajul de la FIFA, Pierluigi Collina.

CITEȘTE și VIDEO | Michy Batshuayi, ținta glumelor la Cupa Mondială. „De ce sunt atât de prost, frate?”

În 14 cazuri, arbitrul s-a deplasat la marginea terenului, iar în celelalte 3 cazuri vizionarea a fost efectuată doar de arbitrul VAR” a adăugat Collina.

Cele trei incidente menționate au fost un ofsaid, un incident în careu şi o eroare de identitate, notează Agerpres.

14 decizii au fost modificate în urma consultării VAR. Alte 3 au fost confirmate: un penalty dictat şi două faze în care la care arbitrul de centru nu a acordat lovitură de pedeapsă.

La cele 335 de incidente analizate, 95% dintre deciziile arbitrale au fost corecte.

Cele 14 decizii MODIFICATE după consultarea VAR au urcat procentul deciziilor bune la 99,3%.!

 

statistica varVARcollinagrupe cupa mondialaarbitraj cupa mondiala