Dușan Uhrin Jr, mulțumit că l-a găsit pe noul Nistor: „L-am felicitat pentru prestație”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 01 februarie 2020, ora 23:36,
dusan uhrin
dusan uhrin

Fabbrini a fost declarat omul meciului din Ștefan cel Mare după ce a contribuit din plin la victoria echipei sale în fața giurgiuvenilor.

Grație jocului făcut de italian, roș-albii pot visa din nou la play-off.

„L-am felicitat pe Fabbrini pentru prestație, nu doar pentru faptul că a obținut acel penalty, a fost foarte bun astăzi. El a fost cheia jocului, pentru că l-au lăsat să și joace. Am jucat de la început ca o echipă, am arătat că suntem capabili să înfruntăm orice adversar, sunt foarte satisfăcut de toată lumea. Nu am vrut să fac vreo schimbare prea devreme pentru că toți au jucat bine, iar Astra are jucători puternici” a fost analiza antrenorului ceh.

Dușan Uhrin Jr se gândește deja la viitorul meci al lui Dinamo, de duminica viitoare. Atunci Sorescu & Co o vor întâlni pe FC Voluntari.

„Vom fi din nou pe teren peste 8 zile, va reveni și Puljic. O să văd cum o să gândesc echipa la meciul următor, Grigore a jucat bine și trebuie să ținem cont de faptul că este obligatoriu să avem doi jucători U21 în teren. Nu a fost vorba de bani în această seară, pentru că performanța nu e despre bani, ci despre inimă” a mai adăugat tehnicianul.

CITEȘTE ȘI –>> Fabbrini, omul meciului Dinamo – Astra! „Trebuie să avem aceeași mentalitate în fiecare joc”

Fabbrinidinamodusan uhrin jr