Dusan Tadic: „Cred că putem câștiga. Nu avem nicio presiune”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 13 octombrie 2018, ora 19:35,
Tadic
Tadic

Căpitanul echipei naționale a Serbiei, Dusan Tadic, a declarat că nu simte presiune înaintea meciului cu România și este încrezător în calitățile coechipierilor săi. Serbia ocupă primul loc în grupa de Liga Națiunilor.

Partida România – Serbia este programată duminică, de la ora 16:00, pe Arena Națională. În cazul unui succes, România trece pe primul loc în grupă.

Nu avem nicio presiune înaintea acestui meci. Credem în calitățile noastre, iar acest lucru ne motivează suplimentar. Cred că putem câștiga. Nu simt presiunea banderolei de căpitan. Sunt unul dintre cei mai experimentați jucători și mă port în consecință.

La Podgorica, terenul a fost prost, dar la București ar fi trebui să fie totul OK. Și mă aștept la mai multe spații, dar și la adversari mai dificili. Ne vom strădui să facem un joc cât mai bun, cu o apărare agresivă, să recuperăm mingea cât putem de repede atunci când o pierdem, pentru că vrem să avem o posesie cât mai mare şi să avem un joc cât mai avansat„, a spus Tadic într-o conferință de presă, potrivit publicației Novosti.

Serbia nu se va putea baza pe Alexandar Kolarov şi Nemanja Matic, ambii accidentaţi.

dusan tadicliga natiunilortadicromaniaserbia