Duckadam s-a împăcat cu Șumudică și îl vrea la FCSB: „El poate să ne aducă titlul”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 13 mai 2019, ora 19:14,
șumudică
șumudică

FCSB a terminat din nou pe locul 2 în Liga 1, iar Helmuth Duckadam a făcut pace cu Marius Șumudică.

„Șumudică este printre puțini care ar putea să colaboreze bine cu patronul și să aducă titlul pentru FCSB”, a spus fostul mare portar, la Digi Sport.

Cei doi au avut recent un schimb dur de replici, iar Șumudică a ținut să-și ceară scuze după ce a fost lăudat de Duckadam.

„Țin să-i mulțumesc lui Helmuth și îi cer scuze pentru afirmațiile pe care le-am făcut. Ați fost un fotbalist de mare valoare și am simțit să intervin și să-mi cer scuze. Poate că am sărit calul de multe ori și asta am vrut să spun prima oară, înainte de toate”, a punctat Șumudică.

„Domnia sa este la nivelul de breloc. Pentru că asta este! I-aş ura şi La Mulţi Ani, că merită, dar nu cred că se bucură de urările mele, aşa că n-o fac. Nu sunt vreun Capello, dar schimbările nu mi se fac”, l-a atacat Șumudică pe Duckadam.

Sumudica RapidsumudicaSumudica FCSBSumudica DuckadamDuckadam FCSB