Două variante pentru reluarea Ligii 1! Când se va juca din nou în România

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 18 martie 2020, ora 14:52,
liga 1
liga 1

FRF a înfiinţat o comisie care să gestioneze situaţia legată de întreruperea tuturor competiţiilor din cauza pandemiei de coronavirus. În prima şedinţă a grupului de lucru s-au avansat deja două variante pentru reluarea campionatului.

Emilian Hulubei, preşedintele AFAN, a dezvăluit care este cea mai probabilă dată pentru reluarea Ligii 1.

S-au luat în calcul mai multe variante, iar cea mai probabilă este cea cu începerea antrenamentelor la 16 aprilie, după ce se încheie starea de urgenţă, iar reluarea campionatului Ligii 1 la 16 mai. Asta ar fi cea mai bună variantă. În situaţia asta meciurile din Cupa României se vor disputa numai într-o manşă, nu tur-retur.

Iar play-out-ul va intra cu 4 etape în luna iulie, dar play-off-ul se încheie înainte de 30 iunie, data stabilită de UEFA. Asta este una dintre variantele propuse, concluzia la care s-a ajuns în urma primei şedinţe a comisiei de lucru înfiinţată de FRF, dar decizia finală se ia şi după discuţia cu cluburile, a afirmat Hulubei.

Dacă situaţia va rămâne periculoasă, o altă variantă luată în calcul a fost reluarea campionatului la data de 13 iunie, iar meciurile din playoff să nu se mai dispute în sistem tur-retur, ci într-o singură manşă.

Competiţiile fotbalistice din România, întrerupte iniţial până la 31 martie, au fost suspendate printr-o decizie a Comitetului de Urgenţă al Federaţiei Române de Fotbal cel puţin până la momentul ridicării stării de urgenţă.

Aceasta a fost decretată la 16 martie de preşedintele Klaus Iohannis pentru o perioadă de 30 de zile ca urmare a pandemiei de coronavirus.

 

coronavirusliga 1campionatreluarefrf