Două cazuri de COVID-19 la Viitorul! Ambii jucători au fost la naţionala de tineret

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 16 octombrie 2020, ora 11:50,
viitorul
viitorul

Pandemia de COVID-19 a lovit încă un club din Liga 1. Viitorul a anunţat două cazuri de infectare cu noul coronavirus înaintea etapei a şaptea din sezonul regulat.

Pe lângă Boboc, depistat pozitiv chiar în timp ce era la lotul de tineret, George Ganea a fost şi el infectat.

„Internaționalii de tineret Radu Boboc și George Ganea au fost depistați pozitiv la testele Covid-19 efectuate în ultimele zile.

Radu Boboc a ieșit pozitiv la ultima testare efectuată la lotul reprezentativ U21 și a rămas în izolare.

Revenit marți noapte de la lotul național U21, George Ganea a fost supus joi dimineață unei noi testări de către clubul nostru, iar rezultatul a fost, din păcate pozitiv” – a fost anunţul oficial al clubului de la malul mării.

Viitorul va juca luni, 19 octombrie, în deplasare la Voluntari. După un start dezamăgitor de sezon, echipa spaniolului Ruben de la Barrera a ajuns la trei etape fără eşec în Liga 1. Viitorul a plecat cu un punct de pe terenul lui Sepsi, a învins Astra cu 4-1 şi a blocat campioana CFR Cluj, 1-1 la Ovidiu.

CITEŞTE ŞI: Noi cazuri de COVID-19 la Universitatea Craiova! Doi fotbaliști au fost depistați pozitiv

gheorghe hagiviitorulCovid-19voluntariGanealiga 1boboc