Dorin Goian, surprins de transferul lui Ianis Hagi la Rangers: „Serios? Wow!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 30 ianuarie 2020, ora 21:02,
ianis-hagi
ianis-hagi

Ianis Hagi a fost împrumutat la Rangers până la finalul acestui sezon. Dorin Goian, fost jucător al scoțienilor în perioada 2011-2013, spune că fiul „Regelui” a făcut o alegere foarte bună.

Goian a dezvăluit că în fotbalul scoțian se pune foarte mult accentul pe forța fizică, însă este convins că internaționalul român se va adapta foarte ușor, deși nu excelează la acest capitol.

„Ianis Hagi? Serios? Wow! Super, mă bucur pentru el. În primul rând mă bucur că a ales varianta Rangers, o să-i placă la nebunie acolo. Campionatul Scoției are nevoie de jucători creativi, așa cum este Ianis Hagi.

Fotbalul din Scoția e bazat pe forță, pe dueluri unu contra unu, dar eu zic că o să-i placă. Se va adapta. Mulți vor spune că nu se poate adapta în Scoția, că nu are forță, că îl dau ăia la o parte… Nu! Ianis Hagi are calitate. Experiențele de la Fiorentina și Genk i-au prins bine. Mă bucur mult, îi doresc multă baftă. Sunt sigur că o să-i placă la nebunie, mai ales cu Steven Gerrard antrenor.

Atmosfera de acolo e superbă, când intri pe teren simți că plutești. O să fie puțin mai greu cu vremea, dar se obișnuiește el”, a spus Dorin Goian.

dorin-goian

Rangers ocupă în acest moment locul doi în campionatul Scoției, aflându-se la cinci puncte în spatele liderului Celtic.

Citește și ♦ Impresarul lui Ionuț Radu anunță care va fi destinația portarului român

rangersianis hagidorin goian