Dinamoviștii sunt convinși că prind play-off-ul! Ciobotariu: „Suntem superiori ca joc”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 12 decembrie 2019, ora 20:39,
ciobotariu
ciobotariu

Dinamo luptă să ajungă în play-off-ul Ligii 1, iar distanța față de locul 6 este de numai două puncte. Fundașul Denis Ciobotariu este convins că echipa lui este superioară contracandidatelor, iar probleme financiare nu vor afecta rezultatele.

Vineri, 13 decembrie, de la ora 20:30, Dinamo joacă pe teren propriu cu Sepsi Sfântu Gheorghe, în etapa a 21-a din Liga 1.

Din punctul meu de vedere, suntem superiori (n.a. – față de Gaz Metan Mediaş şi FC Botoşani) şi trebuie să o demonstrăm pe teren, asta este cel mai important. Din punct de vedere al fotbalului, ca joc.

Toate meciurile de acum încolo vor fi decisive, foarte importante şi vom şti dacă merităm să intrăm în play-off. Este foarte greu să ajungem acolo, pentru că toţi îşi doresc, dar noi suntem Dinamo şi trebuie să fim acolo şi sper să reuşim. Eu ştiu ce înseamnă Dinamo şi ce a fost, sunt de la şase ani aici, jucam cu Steaua la copii şi era tribuna plină, şi îmi doresc să revină la ceea ce a fost.

Nu mă întrebaţi de bani, eu i-am luat, dar sunt mulţi alţii care nu i-au luat. Eu am prins una dintre cele mai negre perioade ale clubului şi îmi doresc să revină Dinamo la ceea cea a fost.

Pe Sepsi i-am văzut, va fi un meci greu, e o echipă foarte agresivă şi trebuie să fim şi noi mult mai agresivi, mai ales că jucăm acasă şi avem un obiectiv. Noi suntem foarte uniţi şi ne dorim să câştigăm meciul de mâine„, a spus Denis Ciobotariu.

În afara meciului cu Sepsi, Dinamo mai are un joc în acest an, cu FC Botoșani (în deplasare, 19 decembrie).

Problema ‘roș-albilor’ este că vor avea un program infernal în 2020, urmând să întâlnească echipe precum Astra Giurgiu, FCSB și Gaz Metan Mediaș.

sepsidenis ciobotariudinamo bucurestiliga 1ciobotariudinamosepsi sfântu gheorghe