Dinamo se mai și refuză! ”Dacă voiam, ajungeam acolo. M-am răzgândit pe ultima sută de metri!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 09 iunie 2020, ora 15:45,
fotbalisti dinamo
fotbalisti dinamo

Dinamo a fost refuzată de un antrenor la începutul acestui sezon!

Viorel Moldovan (47 ani), actualul tehnician al celor de la Chindia Târgoviște, susține că putea să ajungă în Ștefan cel Mare, însă s-a răzgândit pe ultima sută de metri.

În acest sezon, Dinamo a avut trei antrenori: Eugen Neagoe, Dusan Uhrin și Adi Mihalcea, actualul antrenor al clubului roș-alb.

„Am fost foarte aproape. Da. Poate că acum eram la pândă, la căprior, la vânătoare. Nu ştiu dacă era bine sau nu, poate reuşeam să-i duc în play-off, poate nu. Eu nu am niciun regret. Aşa şi aşa. M-am răzgândit pe ultima sută de metri. Dacă voiam, ajungeam antrenor acolo.

Era totul pe repede înainte şi nu voiam aşa. În plus, eram sub contract cu Chindia, nu era corect, etic şi moral. Nu puteam să fac un asemenea pas, chiar dacă Dinamo, CFR, Craiova, FCSB stârnesc interes din partea oricărui antrenor. Îşi propun mult, sunt cluburi de tradiţie. O să vină şi vremea mea când voi deveni antrenorul unei echipe cu pretenţii.” a declarat Viorel Moldovan pentru TelekomSport.

Cristi Borcea, fostul patron al lui Dinamo, vine la Realitatea Sportivă!

Duminică, 14 iunie, fostul patron al ”câinilor” va fi invitatul lui Claudiu Giurgea în studioul emisiunii ”Realitatea Sportivă”, de la Realitatea Plus.

Acesta va oferi dezvăluiri incendiare și va vorbi despre situația actuală a formației din Ștefan cel Mare.

Emisiunea va putea fi urmărită în direct și pe Facebook, pe paginile Realitatea.NET și Realitatea Sportivă.

Cristi Borcea în studioul emisiunii ”Realitatea Sportivă”

Citește și Florin Prunea pleacă de la Dinamo! Anunțul OFICIAL: ”Sâmbătă este ultima mea zi!”

declaratiiviorel moldovandinamo