Dinamo, presată de datorii! Aproape 100.000 de euro pentru foşti jucători

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 19 noiembrie 2020, ora 19:56,
popa montini
popa montini

Situaţia devine din ce în ce mai presantă pentru Dinamo! Clubul poate ajunge să fie depunctat din cauza datoriilor neachitate către foşti jucători.

Ultimele promisiuni ale oficialilor spanioli au fost încă o dată neonorate, iar clubul are de rezolvat situaţii mai presante decât restanţele către actualii jucători.

Datoriile către foşti jucători sau angajaţi ai clubului pot aduce Dinamo în situaţia de a fi depunctată în clasament. Acţionarii spanioli au achitat datoriile către Dan Nistor şi Adi Mihalcea în momentul în care clubul a primit ultima tranşă din drepturile TV.

La rând stau însă o mulţime de alţi jucători, care aşteaptă sume importante din partea clubului. Lider este atacantul ajuns între timp la Astra, Mattia Montini.

Dintre toţi, Ionel Dănciulescu este singurul care nu ameninţă clubul cu depunderea unui memoriu care ar putea atrage sancţiuni.

Lista celor care au bani de recuperat de la Dinamo:

  • Montini 24.000
  • Filip 14.000
  • Kostarna 12.000
  • Sebi Moga 8.000
  • Dănciulescu 4.000
  • Vali Lazăr – două salarii
  • Neicuţescu – două salarii
  • Popa – două salarii
  • Kilyen – două salarii etc
montinidănciulescufoşti jucătoridatoriidinamovali lazarfilip