Dinamo nu trece prin cea mai fericită perioadă în acest sezon, unde a ajuns să se bată din nou pentru salvarea de la retrogradare, la fel ca în 2020.
Problemele financiare de la club au făcut ca echipa să fie acum condusă de suporteri, care finanțează Dinamo prin intermediul programului DDB. Nici pe plan sportiv gruparea din Ștefan cel Mare nu o duce deloc bine, formația condusă de Dușan Uhrin Jr. este penultima în Liga 1, loc ce asigură prezența în eșalonul secund.
Chiar în Săptămâna Mare, la stadionul Dinamo a fost oficiată o slujbă religioasă. Au chemat preotul să scape de retrogradare. Dinamoviștii au apelat la divinitate pentru a scăpa de necaz, potrivit celor de la playsport.ro
Dinamo
Dinamo este pe locul 15 în play-out-ul Ligii 1, poziție retrogradabilă, cu doar 15 puncte acumulate în clasament. Runda următoare, formația lui Dușan Uhrin Jr. primește vizita celor de la FC Voluntari.