Dinamo, aproape să se despartă de încă un jucător important! CFR Cluj și Astra au intrat imediat pe fir

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 31 decembrie 2020, ora 15:25,
dinamo10
dinamo10

Haita „câinilor” se împuținează pe zi ce trece, iar după plecarea mai multor jucători, sătuli de minciunile spaniolilor, acum a venit rândul unui alt fotbalist să pună piciorul în prag!

Problemele de la Dinamo continuă să nu fie rezolvate, iar viitorul echipei în aceste momente este unul incert pentru toată lumea. După ce fostul antrenor al echipei, Cosmin Contra, a dat startul plecărilor din Ștefan cel Mare, alți fotbaliști i-au urmat exemplul și au decis să plece după doar câteva luni petrecute în România.

Potrivit informațiilor venite din partea Pro Sport, mijlocașul italian al dinamoviștilor, Diego Fabbrini, urmează să își depună memoriu pentru a deveni jucător liber de contract. Fotbalistul în vârstă de 30 de ani este neplătit de mai bine de patru luni și are unul dintre cele mai mari salarii de la echipă, 18.000 de euro lunar.

În cazul în care nu se va răzgândi și va merge până la capăt cu procesul său, Fabbrini nu va trebui să își caute prea mult o noua echipă, deoarece are de unde alege. CFR Cluj, Astra Giurgiu și Hermannstadt Sibiu sunt formațiile care s-au interesat de serviciile sale.

550.000 de euro este cota de transfer a lui Diego Fabbrini, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.com. Mijlocașul italian a declarat în urmă cu puțin timp că mai are contract cu Dinamo încă doi ani, dar speră ca problemele să se rezolve în scurt timp.

34 de apariții și 3 goluri a marcat Fabbrini pentru Dinamo din vara anului 2019, atunci când a venit de la ȚSKA Sofia.

Citește și Gheorghe Hagi, cuvinte mari la adresa formației fiului său: “Este o echipă fenomenală, cea mai bună din Europa!”

realitateadinamoFabbriniliga 1transfer dinamo