Dinamo, din rău în mai rău! Mulțescu: ”Nu se mai pot aduce jucători!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 19 iulie 2020, ora 17:16,
dinamo suparare
dinamo suparare

Gigi Mulțescu (68 ani), antrenorul lui Dinamo, anunță că formația sa nu mai poate aduce întăriri în acest sezon. 

Recent, 10 jucători ai formației din Ștefan cel Mare au fost infectați cu COVID-19, iar clubul roș-alb a fost nevoit să amâne două meciuri din play-out, ambele cu Chindia Târgoviște.

Dinamo se luptă pentru evitarea retrogradării în acest sezon, iar Gigi Mulțescu, noul antrenor al ”câinilor”, a anunțat că echipa sa nu mai poate aduce întăriri care să ajute clubul să își îndeplinească obiectivul principal.

”Nu se mai pot aduce jucători. M-am interesat. S-au deschis transferurile pentru sezonul următor, dar pentru sezonul acesta nu. Dacă se putea, mai aveam soluții.

Eu așa știu, că nu putem aduce nici liberi de contract, nimic. Din câte știu eu, în ultimele 6 etape nu se mai poate face nici un transfer.” a declarat Gigi Mulțescu la DigiSport.

Jucătorii de la Dinamo infectaţi cu COVID-19:

  1. Valentin Lazăr (30 de ani, extremă stânga)
  2. Filip Mrzljak (27 de ani, mijlocaș defensiv)
  3. Ricardo Grigore (21 de ani, fundaș central)
  4. Mihai Popescu (27 de ani, fundaș central)
  5. Alexandru Răuță (28 de ani, mijlocaș defensiv)
  6. Ștefan Fara (19 ani, portar)
  7. Andrei Sin (28 de ani, fundaș stânga)
  8. Diego Fabbrini (29 de ani, mijlocaș)
  9. Dan Talmaciu (19 ani, fundaș)
  10. Sasa Mitrovic (17 ani, portar)

Citește și Reacția lui Mulțescu după ce s-a trezit cu o întreagă echipă indisponibilă: “E lipsă de responsabilitate”

declaratiigigi multesculiga 1transferuri