Dinamo, avantajată în derby-ul cu oltenii! ”Severinul e ca acasă pentru mine”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 02 noiembrie 2019, ora 16:00,
Mrzljak
Mrzljak

Dinamo va juca luni derby-ul etapei cu Universitatea Craiova, iar Filip Mrzljak a prefațat partida cu oltenii.

În tur, clubul din Bănie s-a impus la București, scor 2-0, iar ”câinii” vor să își ia revanșa.

Partida dintre Dinamo și Craiova se va disputa la Severin, iar mijlocașul croat a dezvăluit că se simte ca acasă pe stadionul ”Municipal”. De asemenea, Mrzljak a vorbit și despre problemele financiare are clubului.

”Avem un meci greu, dar suntem pe un drum bun, jucăm un fotbal frumos. Probabil noi nu suntem favoriţi, dar nu ne gândim la asta, ci doar la joc. Noi suntem fotbalişti, noi primim bani să jucăm fotbal şi totul e ok.

Pentru mine Severinul e ca acasă. Îmi place acolo. Am jucat acolo cu Pandurii.

Cu venirea noului antrenor, s-au aplicat noi idei şi noi am început să pricepem ce vrea de la noi. Eu le spun şi jucătorilor străini de probleme, le dau sfaturi. Eu m-am obişnuit cu probleme, nu e normal, dar le spun că trebuie să se gândească doar la fotbal” a declarat Filip Mrzljak la conferința de presă.

FOTO: Gazeta Sporturilor

Citește și Borcea, înapoi la Dinamo? Mesajul transmis din închisoare de fostul acționar

derbyliga 1Filip Mrzljakdeclaratiidinamocraiova