Dică, demis de la FCSB chiar dacă ia titlul? „Am auzit cine va fi antrenor”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 09 mai 2018, ora 14:54,

Nicolae Dică se află într-o situație dificilă la FCSB, fiind în pericol să rateze câștigarea titlului în Liga 1. Ilie Bărbulescu, câştigător al Cupei Campionilor Europeni cu Steaua București în 1986, susține că Gigi Becali îl va numi pe Edi Iordănescu în funcția de antrenor al roș-albaștrilor, indiferent care va fi deznodământul acestui sezon.

Cea mai recentă informație apărută în presă este că Mircea Rednic se află prin variantele pentru înlocuirea lui Dică pe banca tehnică a FCSB.

E exclus să vină Rednic la FCSB, astea sunt zvonuri. Eu am auzit altceva, dar o ţin deocamdată pentru mine. Am auzit cam de vreo lună şi jumătate cine va fi antrenor … Edi Iordanescu e una dintre variante. A vorbit în ultima perioadă prea mult Gigi Becali despre el. Cred că se vor despărţi (n.a. – de Nicolae Dică). Chiar şi dacă ia campionatul, Gigi tot ia decizia asta. N-a avut o constanţă în acest campionat, au fost fluctuaţii. Aici trebuie să fii metronom. A vrut multe, fiind şi tânăr, a greşit mult. Iaşiul a încurcat şi Clujul, a bătut şi-n zece oameni pe Steaua … Budescu şi Alibec sunt oameni importanţi, probabil n-a ştiut să-i atragă, ce să le ceară„, a spus Ilie Bărbulescu la Pro X.

Cu două etape înainte de finalul play-off-ului Ligii 1, FCSB se află pe locul al doilea în clasament, la un punct în spatele echipei CFR Cluj.

gigi becalinicolae dicăedi iordanescuantrenorfcsbilie bărbulescudica