Deținătorul titlului, Kyren Wilson, a început în forță prima sesiune a CM de snooker

Jucătorul englez de snooker Kyren Wilson, campionul mondial în exercițiu, a avut o prestație entuziasmantă în primul tur al celei mai importante competiții.
Zece jucători chinezi sunt pe tabloul principal la CM
Wilson a câștigat în premieră titlul suprem acum 12 luni, după ce l-a învins pe galezul Jak Jones cu 18-14. A avut un sezon fantastic, cu victorii finale la Xi’an Grand Prix, Northern Ireland Open, German Masters și Players Championship. El vrea să devină primul jucător din istorie care-și apără titlul la Crucible, după ce a devenit în premieră campion mondial.
Adversarul lui, Lei Peifan, aflat pe locul 39 în lume, este unul dintre zece jucători chinezi care a ajuns pe tabloul principal la ediția din acest an, record pentru competiție.
Asiaticul a câștigat primele două frame-uri, dar Wilson a demonstrat de ce este campion mondial, întorcând scorul la 6-2. Ultimul joc al sesiunii a fost adjudecat de Lei Peifan.
La cealaltă masă, campionul de la Wuhan Open, Xiao Guodong, are un avans consistent în fața lui Matthew Selt, 7-2. Xiao din China concurează la Crucible pentru prima dată în ultimii 7 ani, în timp ce Selt a trecut prin calificări.