Derby la Ploiești! Timișorenii le-au pus gând rău ‘lupilor galbeni’! „Vom alerga pentru fiecare metru de teren”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 31 octombrie 2019, ora 15:18,
ASU-Politehnica-Timisoara-Petrolul
ASU-Politehnica-Timisoara-Petrolul

Petrolul Ploiești a reușit o victorie senzațională în optimile de finală ale Cupei României, 7-0 cu Sănătatea Cluj. Pentru ‘lupii galbeni’ urmează derby-ul cu Politehnica Timișoara din Liga a 2-a. Bănățenii promit un meci pe cinste, deși se află pe loc retrogradabil.

Meciul Petrolul Ploiești – Politehnica Timișoara este programat sâmbătă, de la ora 11:30, pe stadionul ‘Ilie Oană’, în etapa a 15-a din Liga a 2-a.

În clasament, Politehnica Timișoara este pe locul 17, retrogradabil, cu 14 puncte, iar Petrolul e pe locul 8, cu 21 de puncte.

În sezonul trecut, cele două rivale și-au împărțit victoriile: 3-0 pentru Poli la Timișoara și 2-0 pentru Petrolul la Ploiești.

Petrolul are în componența lotului 6-7 jucători cu experiența primei ligi. Săptămâna de pregătire a decurs de la bine spre foarte bine și suntem pregătiți pentru acest derby. Băieții sunt motivați, iar în astfel de jocuri, cu intensitate și pasiune în tribune, jucătorii ambelor echipe tind să ofere și mai mult pe terenul de joc. Noi vom efectua această deplasare cu tot lotul și nu avem jucători indisponibili”, a spus antrenorul Politehnicii Timișoara, Antonio Foale.

„Vom avea parte de un meci dificil, dar exact cum a spus și nea Toni, în aceste deby-uri noi suntem cei care putem face diferența din prisma ambițiilor care sunt inevitabile. Jucăm pe unul dintre cele mai frumoase stadioane din țară și sper ca publicul să fie numeros. Vom alerga pentru fiecare metru de teren, vom lupta pentru fiecare minge și, în astfel de condiții, cu siguranță ne vom întoarce de la Ploiești cu puncte”, a spus fundașul timișorean Ionuț Coadă.

politehnica timișoarapetrolulliga 2petrolul ploiestitimisoara