Dennis Man și-a uimit fanii pe rețelele de socializare! Mesajul inedit al ‘perlei’ de la FCSB

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 31 decembrie 2019, ora 16:01,
dennis-man
dennis-man

Dennis Man (21 de ani) nu a putut să-și găsească ritmul în acest sezon la FCSB din cauza unei accidentări. Cu toate acestea, Gigi Becali speră să ia zeci de milioane de euro în schimbul ‘perlei’ sale. În ultima zi a anului, Man le-a transmis un mesaj amuzant fanilor privind obiectivele sale pentru 2020.

4 goluri și o pasă decisivă a reușit Dennis Man în 16 meciuri jucate în acest sezon la FCSB.

Internaționalul de tineret este cel mai scump jucător din lotul ‘roș-albaștrilor’, alături de Florinel Coman – 5,5 milioane de euro (Transfermarkt).

„Scopul meu în 2020 este să îndeplinesc toate obiectivele pe care mi le-am propus în 2019, pe care ar fi trebuit să le îndeplinesc încă din 2018, deoarece am făcut o promisiune în 2017 pe care mi-am planificat-o în 2016”, a fost mesajul lui Dennis Man.

Gigi Becali speră să ia 20 de milioane de euro pe Dennis Man, care este monitorizat de mai multe echipe importante din Europa, inclusiv AS Roma și Manchester United.

manfcsbdennis man