Telenovela Dennis Man continuă. După ce zilele trecute, Gigi Becali a declarat în spațiul public că a primit deja o ofertă de 13 milioane de euro pentru Man, dar vrea mai mult decât dublu, atacantul de 20 de ani a oferit prima reacție cu privire la un posibil transfer al său.
"Sunt un pic bulversat. Bineînțeles, nu este ușor, sunt copil până la urmă, dar încerc să îmi văd de treaba mea, să mă concentrez mai bine pe fotbal. Doar evoluțiile mele și ce fac eu pe teren vor decide suma pe care voi fi transferat. Pot să spun că mă simt mândru. Înseamnă că fac lucruri bune și sunt apreciat! Pot să zic că m-am maturizat foarte mult. Am venit aici fiind un copil de 17 ani, acum sunt mai matur și cu capul pe umeri", a declarat Man, conform gsp.ro.
Sursa citată notează faptul că cea mai recentă discuție legată de un posbil transfer al tânărului jucător a fost cu turcii de la Fenerbahce. Oficialii lui Fener au fost prezenți la București, pe Arena Națională, la meciul pe care roș-albaștrii l-au disputat contra lui Dinamo.
Și nu doar Fenerbahce își dorește să obțină semnătura arădeanului. Forțe mari ale Europei precum, Manchester United sau AS Roma îl monitorizează din plin pe ”diamantul” FCSB-ului.
În acest sezon, Dennis Man are șapte goluri și trei pase decisive în toate competițiile.
2.7 milioane euro este cota de piață a lui Man, conform transfermarkt.com.
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News