„Declarație de război” în liga secundă! Pancu: „Pe noi scrie Rapid București!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 17 iunie 2019, ora 11:30,
daniel-pancu-rapid
daniel-pancu-rapid

Daniel Pancu a anunțat obiectivul Rapidului în liga secundă și a anunțat că bugetul va fi diminuat în cazul în care nu va fi îndeplinit. 

Giuleștenii au promovat în liga secundă și nu vor să stea mai mult de un sezon la acest nivel. Daniel Pancu a anunțat mobilizarea pentru promovarea în prima ligă.

Gândurile noastre nu pot fi decât de promovare pentru că pe noi scrie Rapid Bucureşti şi ăsta trebuie să fie obectivul nostru.

Va fi greu pentru că ne lupăm cu echipe de tradiţie, cu formaţii care au suporteri, dar asta nu poate decât să crească nivelul competiţiei. Sper ca până la finele săptămânii să se definitiveze şi lotul. Mai aşteptăm încă cinci jucători, am cerut conducerii să facă acest efort pentru a avea un lot puternic.

Mi-as dori un fundaş central cu mare experienţă şi un jucător de acelaşi gen pe postul de mijlocaş central ofensiv sau atacant„, a declarat Daniel Pancu la Digi Sport.

Se anunță cel mai spectaculos sezon în liga secundă, acolo unde Rapid, Petrolul, U Cluj și FC Argeș sunt principalele candidate la primel două locuri care promovează direct. 

Rapidul a reușit să realizeze cinci transferuri până acum. Pancu mai vrea încă patru jucători.

Claudiu Herea (a semnat în această dimineață), Alexandru Dulca, George Tudoran, Matias Ezequiel Roskopf, şi Gabriel Dodoi sunt jucătorii nou sosiți în Giulești.

Pancu a avertizat că bugetul va fi mai mic dacă Rapidul nu promovează din primul sezon de B.

Pe lângă Petrolul şi U Cluj, care vor avea şi parte de presiune după această promovare ratată, apoi sunt echipe ca UTA, FC Argeş, Farul, Gloria Buzău.

Am spus şi când am plecat la drum, am luat o marjă de doi ani în care Rapid să rămână într-o ligă, dar nu mai mult. Sper să nu stăm doi ani în Liga 2, cum nu am stat nici în Liga a 4-a, nici în Liga a 3-a. Dar dacă se va întâmpla aşa, va avea de suferit bugetul pentru că se vor cheltui mulţi bani şi în anul al doilea nu va mai fi la fel.

Drepturile TV sunt mici la liga secundă, iar sponsorii adevăraţi vin în prima ligă„, a mai spus Daniel Pancu.

liga 2rapid bucurestipromovarepancu