Decizie-șoc luată de Negoiță! Dinamo scoate la vânzare trei jucători

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 23 octombrie 2019, ora 17:39,
ionut-negoita
ionut-negoita

Ionuț Negoiță continuă să negocieze cu omul de afaceri Claudiu Florică pentru vânzarea clubului Dinamo. Până la încheierea tratativelor, acționarul majoritar al ‘câinilor roșii’ a stabilit politica de transferuri pentru această iarnă și vrea să obțină bani de pe urma a trei jucători importanți.

Potrivit unor surse din cadrul clubului, Ionuț Negoiță i-a informat pe frații Becali că vrea să-i vândă pe Daniel Popa, Robert Moldoveanu și Denis Ciobotariu.

Această veste îl va dezamăgi pe antrenorul ceh Dusan Uhrin, care a cerut jucători noi la echipă pentru a lupta în play-off-ul Ligii 1 cu favoritele la titlu.

Atacantul Daniel Popa (25 de ani) este cotat la 400.000 de euro și a înscris 4 goluri în 10 meciuri în acest sezon, fiind golgheterul lui Dinamo.

Fundașul Denis Ciobotariu (21 de ani) este cotat la 500.000 de euro și a înscris două goluri.

Atacantul Robert Moldoveanu (20 de ani) are o cotă de piață de 300.000 de euro și a înscris un gol în 10 meciuri.

După încheierea turului din sezonul regulat al Ligii 1, Dinamo este în afara zonei de play-off.

dinamovanzareNegoitarobert moldoveanudenis ciobotariudaniel popamoldoveanuPopaciobotariujucatori