Actualitate· 2 min citire

Decizie radicală luată de Șumudică! Ce l-a detereminat să facă acest gest

MARIUS ȘUMUDICĂ

MARIUS ȘUMUDICĂ

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 10 dec. 2019, 17:12

Marius Șumudică a decis săptămâna trecută să-și ia cetățenia turcă. Antrenorul român a povestit că totul a plecat de la o glumă pe care a făcut-o cu cei din conducerea lui Gaziantep.

Turcii se tem că Șumudică nu va mai putea antrena echipa dacă aceasta va retrograda în liga secundă. Gaziantep ocupă în acest moment locul 11 în campionatul Turciei, cu 17 puncte, cinci mai multe decât primul loc retrogradabil.

„Da, mi-au propus acest lucru (n.r. primirea cetățeniei turce) și am acceptat. La un moment dat, nu știu cum a venit vorba, spuneau că în liga a doua nu au voie antrenorii străini. Și i-am întrebat 'ce, vă e frică să nu retrogradăm?'.

Nu, că nici nu se gândesc la așa ceva și că ce dovadă mai bună de încredere vreau decât cea că mi s-a prelungit contractul. Și am zis că glumă, neglumă o să depun actele", a povestit Șumudică.

Excentricul antrenor a ținut să sublinieze că nu se pune problema să renunțe la cetățenia română, așa cum s-a zvonit la un moment dat.

"Am văzut că a scris cineva că nu se știe dacă nu cumva renunț la cetățenia română. Nu, dom'ne, așa ceva nu se va întâmpla niciodată! Păi, eu sunt d-ăla de se ridică părul pe mine la imn, îmi dau lacrimile când sportul românesc obține vreo superperformanță. Niciodată!", a mai spus Șumudică.

Citește și Bogdan Andone, detalii neștiute despre colaborarea cu Marius Șumudică

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News