Decizie finală legată de meciurile Astrei! Cum arată clasamentul în playoff

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 06 august 2020, ora 10:54,
astra-fcsb-dennis-man
astra-fcsb-dennis-man

LPF a anunţat o hotărâre definitivă în cazul meciurilor restanţă ale Astrei Giurgiu, cu Craiova şi FCSB. Liga putea programa partidele şi după 3 august, fiindcă rezultatele nu influenţează numele echipelor care vor participa în cupele europene.

LPF a stabilit însă că meciurile nu se vor mai disputa, iar playoff-ul se va încheia fără toate meciurile disputate, la fel ca şi playout-ul din Liga 1. Hotărârea vine ca urmare a deciziei DSP Giurgiu de păstra echipa lui Ioan Niculae în carantină din cauza focarului de COVID-19 apărut în lot.

„Am analizat posibilitatea de a se juca aceste meciuri printr-o cerere, care a și fost agreată de UFEA, însă, din păcate, ieri am primit o hârtie de la DSP Giurgiu prin care am fost informați că jucătorii Astrei au fost introduși in carantină timp de 14 zile. Da, meciurile nu se mai joacă, ca o concluzie” – a spus secretarul general al LPF, Justin Ştefan, pentru Pro Sport.

În aceste condiții, clasamentul final din play-off ar putea fi întocmit pe baza sistemului puncte/ meci. Într-un asemenea clasament, FCSB ar termina pe locul 4, nu pe 5, poziția ocupată acum.

  1. CFR Cluj – 2.08
  2. Universitatea Craiova – 1.91
  3. Astra – 1.59
  4. FCSB – 1.51
  5. FC Botoșani – 1.50
  6. Gaz Metan – 1.28

În play-off nu ar putea fi realizat un clasament pe baza mediei punctelor/ meci strict pe jocurile din play-off, pentru că astfel Universitatea Craiova ar termina pe locul 1. Așadar, cel mai probabil se va merge pe varianta punctelor/ meci, pe jocurile din tot sezonul.

Dacă s-ar aplica această metodă și în play-out, tot Chindia ar termina pe ultimul loc, dar Dinamo ar face un salt impresionant până pe poziția a zecea.

 

Covid-19liga 1playoffastra giurgiumeciuri restanţăcraiovafcsb