Decizia incredibilă luată de Gabi Tamaș! Vestea primită de fundaș înaintea meciului de la Cluj

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 03 martie 2020, ora 09:11,
gabi-tamaș
gabi-tamaș

Fotbalistul a fost anunțat cu puțin timp înaintea jocului din Gruia că tatăl său a încetat din viață, dar jucătorul Astrei a insistat să joace în ciuda acestui fapt.  

Iosif Tamaș era internat la Spitalul Fundeni din București de câteva zile după ce starea sa de sănătate se agravase. Acesta suferea de mai multă vreme de o boală a ficatului, iar în cursul zilei de luni inima lui a încetat să mai bată.

Gabi Tamaș a aflat cumplita veste chiar înaintea meciului cu CFR Cluj, însă a decis să intre în teren, în ciuda faptului că i s-a transmis că poate pleca imediat spre Capitală. Fundașul a jucat pe toată durata partidei , pierdută de giurgiuveni cu 2-1.

„Gabi a aflat în cursul acestei zile, dar el e un bărbat și a vrut să-și ajute echipa. El și-a făcut datoria pentru echipă. Noi suntem alături de el și îi transmitem condoleanțe”, a declarat Dani Coman despre situația prin care a trecut fundașul.

CITEȘTE ȘI –>> FOTO | Transfer spectaculos realizat de FC Botoșani. Un jucător crescut la Barcelona a sosit în Moldova

tataAstratamasdeces