Decizia curajoasă luată de FR Handbal! Cum se încheie sezonul competițional actual

Conducerea Federației a organizat astăzi o videoconferință cu reprezetanții cluburilor afiliate. 

În urma acesteia s-au luat anumite decizii în privința disputării meciurilor rămase de jucat din această stagiune începând cu 14 iunie. Au fost 12 voturi în favoarea acestei decizii și 4 împotrivă. Peste exact două săptămâni, după expirarea Stării de Urgență, membrii Consiliului de Administrație vor analiza din nou situația în funcție și de deciziile pe care le vor lua autoritățile.

Dacă hotărârile de astăzi vor rămâne în picioare, pe 14 iunie Liga Zimbrilor se va relua cu etapa a 24-a, urmând ca zece zile mai târziu să se dispute ultimele jocuri ale primului eșalon. În privința Cupei României, Turneul Final Four va avea loc în perioada 24-25 iunie, iar în ultimul weekend din luna iunie se vor decide și echipele promovate în prima ligă.

Pentru competiția feminină s-a decis disputarea Final Fourului Cupei României în weekendul 20-21 iunie urmând ca apoi CSM București să dispute restanța apărută ca urmare a participării echipei în Champions League, împotriva celor de la HCM Slobozia.

CITEȘTE ȘI –>> Victor Becali, atac frontal la Cornel Dinu: “Are acest prost obicei, și-a îndepărtat toți prietenii din cauza asta”masc

Spynews.ro