”Decarul” Ianis! Clubul la care Gică Hagi e idol ”vrea să îi dea numărul 10” jucătorului de la Rangers

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 05 iunie 2021, ora 11:36,
hagi ianis
hagi ianis

Ianis Hagi a scris istorie alături de Rangers, cu care a luat titlul în Scoția după zece ani de așteptare.

În urma unui sezon reușit atât la nivel de club, cât și prin prestații convingătoare la echipa națională, mijlocașul de 22 de ani a intrat în vizorul marilor forțe de pe bătrânul continent. După ce a declarat recent că visul său este să joace la Galatasaray, clubul turc i-ar putea îndeplini dorința.

Tatăl său, Gică Hagi, a făcut istorie la formația din Istanbul, iar acum, conform jurnaliștilor de la Yeni Safak, Ianis este dorit de Galatasaray care ar fi dispusă să îi ofere și tricoul cu numărul ”10”, cel purtat de părintele său. Faptul că este născut în Istanbul și este posesor de cetățenie turcă reprezintă un avantaj solid pentru Galatasaray în vederea noilor reguli din campionatul Turciei cu privire la jucătorii străini.

”Ianis Hagi, care este născut la Istanbul şi are paşaport turc, va putea juca la Galatasaray din postura de cetăţean, iar aceast lucru nu va influenţa cota străinilor de la Galatasaray. Clubul vrea să îi dea numărul 10 lui Ianis Hagi, fiul fostului jucător Gheorghe Hagi, în acest sezon”, au transmis jurnaliștii turci.

Sursa foto- Profimedia Images

”Îmi doresc, într-adevăr (n.r.- să joace la Galatasaray). E un club pe care îl iubesc. Am crescut cu el, acolo m-am născut. Nu ştiu ce-mi rezervă viitorul, dar sunt ataşat de acest club.

Din păcate, nu (n.r.- nu a învăţat limba turcă). Aveam trei ani când am plecat de acolo, apoi am mai fost un an când a fost tata antrenor, dar nu am prins prea multe cuvinte”, a declarat recent Ianis Hagi, conform Digi Sport.

gica-hagi-galatasaray

Gică Hagi a ajuns la Galatasaray de la FC Barcelona în 1996. A rămas acolo până în 2001, an în care s-a retras. La Istanbul, ”Regele” a marcat 71 de goluri și a pasat decisiv de 64 de ori în 192 de meciuri.

CITEȘTE ȘI –>> Ianis Hagi, avertizat în Scoţia! “Nu poți avea un jucător în dezacord public cu clubul”

rangersrealitateaianis hagigalatasaraygica hagi