Debut neconvingător pentru Toni Conceicao la CFR. „Am avut multe ocazii de gol”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 28 iulie 2018, ora 21:02,
antonio_conceicao
antonio_conceicao

Antrenorul echipei CFR Cluj, Antonio Conceicao, a invocat ocaziile multe ratate de către jucătorii clujeni în remiza din deplasare cu Dunărea Călărași, scor 0-0, în etapa a doua din Liga 1. 

Portughezul Antonio Conceicao (56 de ani) este noul tehnician al campioanei României, după demiterea lui Edi Iordănescu. Conceicao a mai antrenat CFR Cluj în 2009 şi în sezonul 2015-2016, câștigând trei trofee – Supercupa României şi Cupa României în două rânduri.

Am întâlnit o echipă agresivă, care s-a apărat cu mulți oameni. Am făcut o repriză bună cu multe ocazii de gol. Așa e fotbalul. Am avut puțin timp să schimb ceva. Am schimbat doi jucători și echipa a devenit mai ofensivă. Am fost mai agresivi, dar avem nevoie de prea multe ocazii de gol pentru a marca. Se poate îndrepta situația cu multă muncă. Avem ocazii, dar nu avem capacitatea de a înscrie„, a spus Conceicao, după meciul de la Călărași, pentru DigiSport.

Campioana României și-a creat puține ocazii clare de gol, în condițiile unui teren îmbibat cu apă.

CFR Cluj a rămas fără victorie în acest sezon al Ligii 1, după remiza din prima etapă cu FC Botoșani, scor 1-1. 

Conceicao a comentat și demiterea lui Edi Iordănescu, la doar o lună după acesta ce a preluat echipa.

Foto: Monitorul de Cluj

Decizia a fost a conducerii. Am fost dat afară acum nouă ani după ce am câștigat Cupa și Supercupa. Așa este viața antrenorilor„, a spus tehnicianul portughez.

Pentru CFR Cluj urmează returul cu Malmo, miercuri, în Suedia, în turul doi preliminar din Liga Campionilor. Ardelenii au pierdut pe teren propriu cu 1-0.

dunarea calarasiconceicaoantrenorcfr clujliga 1antonio conceicao