Debut entuziasmant pentru Chindia în Liga 1! Viorel Moldovan: „Mentalul face întotdeauna diferența”

Chindia Târgoviște a obținut un egal în deplasare cu Gaz Metan Mediaș, scor 2-2, în prima etapă din Liga 1. La pauză, nou-promovata a fost condusă cu 2-0, dar antrenorul Viorel Moldovan a făcut câteva modificări de ordin tactic și le-a transmis încredere jucătorilor săi.
Sergiu Buş a înscris pentru medieșeni în minutele 24 și 43. Mihai Neicuţescu a înscris un gol de generic în minutul 65, iar Ovidiu Bic a adus egalarea în minutul 87, din penalty.
„Cred că am fost timorați în prima repriză. Am avut destul de multe deșeuri tehnice în prima repriză. Am făcut cadouri ambele goluri, au venit în urma unor pase greșite. Le-am spus la pauză că putem reveni. Am suferit în benzi. Am făcut câteva modificări tactice, am schimbat și sistemul de joc. După pauză, am echilibrat lucrurile și am arătat altfel.
Normal că mă bucur pentru acest punct, când îl obții în acest context. Vreau să-mi felicit băieții pentru munca și implicarea lor. E important că nu am pierdut acest joc de debut. Mai avem mult de muncă. Văd și băieții că este un alt nivel. Am întâlnit o echipă foarte bună, cu altă dinamică de joc, cu multă experiență.
Nu pot să spun că este o diferență foarte mare (față de Liga a 2-a), dar trebuie să mai lucrăm la personalitate, încredere. Mentalul face întotdeauna diferența. Ne-am dorit în Liga 1, suntem aici, n-avem nimic de pierdut. Trebuie să dăm drumul la motoare. Ușor, ușor, o să ne familiarizăm cu nivelul Ligii 1„, a spus Viorel Moldovan la DigiSport.