Darren Cahill, încântat de jocul Simonei Halep la Madrid. „E încrezătoare, simte mingea”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 08 mai 2018, ora 19:41,
Cahill
Cahill

Darren Cahill, antrenorul Simonei Halep, e foarte mulțumit de evoluțiile liderului clasamentului mondial WTA în primele două runde ale turneului Premier Mandatory de la Madrid. Australianul este convins că românca poate face un sezon excelent pe zgură.

Simona Halep a cedat doar patru game-uri în două jocuri la Madrid, competiție pe care a câștigat-o în ultimele două ediții.

Am fost foarte mulţumit de prestaţia ei, a jucat foarte bine, contra unei jucătoare care a câştigat câteva turnee, avea o serie bună şi e bine că a avut o adversară de acest fel. A început bine, a jucat bine, a fost puţin nervoasă la final, pentru că voia să închidă meciul, dar am fost foarte mulţumit de modul în care a jucat. Îi place zgura, îi place să joace aici, în Madrid, unde se simte ca acasă. E încrezătoare când joacă pe această suprafaţă, îşi cunoaşte jocul, simte mingea. Cred că forma ei e excelentă, iar aceasta e cea mai bună suprafaţă a ei, deşi se descurcă bine şi pe celelalte„, a spus Cahill, după meciul dintre Halep și belgianca Elise Mertens, pentru Digi Sport.

Următoarea adversară a Simonei Halep va fi Krystina Pliskova din Cehia, aflată pe locul 94 WTA. Constănțeanca a câștigat cele două întâlniri directe, cea mai recentă în acest an la Indian Wells, scor 6-4, 6-4.

simona halepmadridwtaHalepdarren cahill