Darius Olaru a vorbit despre despărțirea sa de FCSB: ”Acesta era primul meu vis”

Articol de Mihai Popescu - Publicat luni, 06 mai 2024, ora 16:35,
Darius Olaru
Darius Olaru

FCSB a câștigat titlul în Superliga după aproape nouă ani de așteptare.

Darius Olaru este unul dintre ”roș-albaștrii” care au contribuit enorm la succesul campioanei din acest sezon. În ultimul timp au apărut informații potrivit cărora Olaru ar urma să plece în vară.

Astfel, căpitanul grupării bucureștene a vorbit despre viitorul său la FCSB.

”Deocamdată nu vreau să mă gândesc la plecare. Mă gândesc mai mult la EURO 2024. Acolo îmi este gândul. Trebuie să mă antrenez în continuare acum, chiar dacă suntem campioni, trebuie să mă antrenez în continuare şi să fiu pregătit pentru EURO 2024.

Primul vis, am spus acum 3 luni, acesta era primul vis. Mi l-am îndeplinit. Iar al doilea o semifinală. Asta îmi doresc eu. Cred că o putem atinge şi trebuie să gândim sus, dacă vrem să ajungem acolo”, a spus Olaru, la AS.ro.

  • 6,5 milioane de euro este cota de piață a lui Olaru, potrivit Transfermarkt
  • până în vara anului 2028 mai are Olaru contract cu FCSB
gigi becalidarius olarufcsb