Daniel Pancu, declarație de dragoste pentru Răzvan Burleanu: N-am știut că există!

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 19 aprilie 2018, ora 12:29,
pancu-daniel
pancu-daniel

Daniel Pancu, încă fotbalist în activitate, a recunoscut victoria a lui Răzvan Burleanu în fața lui Ionuț Lupescu, la alegerile pentru peședinția FRF. După rezultatul de miercuri, rapidistul se declară un susținător al șefului de la Casa Fotbalului.

Pancu spunea că până acum i se părea că Federația Română de Fotbal nu a avut președinte.

„Pentru mine, timp de patru ani, federaţia nu a avut preşedinte. Nu l-am cunoscut, n-am ştiut de unde a venit şi ce făcuse înainte. Dar acum a câştigat un mandat fără niciun fel de dubiu şi cred că trebuie să punem cu toţii umărul pentru fotbalul românesc.

Iar când voi vedea bani mai mulţi în fotbal şi, mai ales, stadioane decente, să nu mai fie la liga a doua terenuri ca în Papua Noua Guinee, atunci chiar o să-mi ridic pălăria. Am fost prin ţară şi am văzut terenuri cu păpădie, nu cu iarbă. Nu e posibil aşa ceva”, a declarat Daniel Pancu, la Digi Sport.

Daniel Pancu va împlini 41 de ani pe 17 august. A câștigat un titlu național, de trei ori Cupa României și de două ori Supercupa României, cu Rapid București, precum și titlul în Turcia și Cupa Turciei, cu Beșiktaș Istanbul. În prezent joacă în Liga a IV-a, pentru Academia Rapid.

daniel pancujos palariarazvan burleanudeclaratie