Fotbal Intern· 2 min citire

Dani Coman a reacționat după focarul de Covid-19 de la Astra! ,,Nu ne putem prezenta așa''

dani-coman

dani-coman

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 30 oct. 2020, 10:26

Dani Coman, oficialul Astrei Giurgiu, a vorbit despre situația de la echipă, după ce nu mai puțin de 15 jucători au fost depistați pozitiv cu Covid 19.

Focarul de la Giurgiu a fost confirmat cu 24 de ore înaintea meciului de campionat cu Dinamo.

Coman spune că echipa nu se poate prezenta la meci în condițiile date și așteaptă o decizie din partea DSP Giurgiu și a LPF.

,,E clar că nu putem juca meciul cu Dinamo așa. Vorbim de 15 cazuri în rândul jucătorilor. Noi am făcut o cerere la DSP în acest sens. Așteptăm un răspuns de la ei. Așteptăm și o decizie de la LPF (în privința amânării partidei).

astra suparare

Nu ne putem prezenta așa. Într-un moment foarte prost. Eram într-o revenire de formă. După cum arată echipa, sunt încrezător că putem arăta mai bine (în urma victoriei cu Poli Iași, scor 4-0)'', a spus Dani Coman pentru Look Sport.

Coman a mai vorbit și despre negocierile cu Edi Iordănescu. Acesta spune că antrenorul este aproape de a prelua echipa, însă nu are pe cine să antreneze în acest moment. Coman a și glumit pe seama situației de la Giurgiu, spunând că ar fi putut să apere în meciul cu Dinamo.

Edi Iordănescu

,,Sunt într-un stadiu avansat, numai că acum nu are pe cine să antreneze. Dacă nu ieșeam și eu pozitiv, aș fi apărat chiar eu în meciul cu Dinamo (Coman s-a retras din activitate chiar la Astra, unde a strâns 16 meciuri în perioada 2013-2015 – n. red.).S-au mai plătit, sigur. S-au achitat două salarii la jucători. Ușor-ușor, lucrurile reintră pe un făgaș normal'', a mai spus Coman pentru sursa citată.

Meciul dintre Astra și Dinamo este programat să se dispute diseară, de la ora 21:00, pe Național Arena.

Citește și VIDEO | Universitatea Craiova, temătoare înaintea duelului cu Hermannstadt! ,,O să avem de alergat cu ei”

 

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News