Dani Alves a plătit cauțiunea și va ieși din închisoare

Articol de Ionut Dumitrescu - Publicat luni, 25 martie 2024, ora 13:46,
Dani Alves
Dani Alves

Fostul fotbalist brazilian Dani Alves, condamnat în luna februarie la o pedeapsă de patru ani şi jumătate de închisoare pentru viol, a plătit cauţiunea stabilită la un milion de euro şi va putea părăsi penitenciarul, a anunţat, luni, tribunalul din Barcelona, citat de AFP.

„Vă informăm că depunerea cauţiunii de către Daniel Alves a fost înregistrată în conturile secţiei 21 a Tribunalului din Barcelona”, se arată într-un comunicat de presă al tribunalului, care a acceptat miercuri punerea în libertate a fostului fotbalist în schimbul unei cauţiuni.

În urma deciziei completului de judecată al Tribunalului din Barcelona, în care unul dintre judecători a fost împotriva eliberării, Alves putea părăsi închisoarea dacă achita cauţiunea de un milion de euro, având obligaţia să nu părăsească ţara şi să predea cele două paşapoarte, spaniol şi brazilian, precum şi să se prezinte în faţa instanţei la termenele stabilite şi interdicţia de a se apropia de victimă şi de a comunica cu aceasta.

Alves se afla în arest preventiv din data de 20 ianuarie 2023, după ce a fost acuzat că a agresat sexual o tânără de 23 de ani, în discoteca Sutton din Barcelona, în noaptea de 30 spre 31 decembrie 2022.

Avocata victimei, Ester Garcia, a anunţat deja că va face apel împotriva deciziei de punere în libertate, ea criticând „o justiţie pentru bogaţi”.

În vârstă de 40 de ani, Dani Alves este unul dintre cei mai titraţi fotbalişti din istorie. E la cucerit 23 de trofee cu FC Barcelona, unde a evoluat între 2008 şi 2016.

În cariera sa, brazilianul a mai jucat la Sevilla FC, Juventus Torino, Paris Saint-Germain şi Sao Paulo FC, iar în momentul arestării sale se afla sub contract cu echipa mexicană Pumas UNAM, care l-a concediat imediat după apariţia acuzaţiilor împotriva sa.

juventus torinodani alvesbarcelonaparis saint germainSevilla FC