Dan Petrescu poate antrena în Bulgaria! Care este ultimul club intrat în cursa pentru antrenor

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 07 decembrie 2020, ora 18:22,
Dan Petrescu
Dan Petrescu

Dan Petrescu s-a despărţit de CFR Cluj după ce echipa a pierdut meciul din Cupa României cu Poli Iaşi, scor 0-1.

Antrenorul a plecat de la campioana României după ce şefii i-au reproşat şi faptul că aduce tensiune la echipă prin declaraţiile pe care le face.

Deşi abia a plecat de la CFR Cluj, Dan Petrescu nu duce lipsă de interes din partea cluburilor interesante din fotbal.

După ce s-a spus despre interesul unor echipe ca Al Nasr, Celtic sau Wisla Cracovia, o nouă formaţie îl are acum pe ,,Bursuc” pe listă. Echipa nu este departe de România, ci vine de la vecinii din Bulgaria, potrivit sport.ro.

Dan Petrescu se află acum pe lista lui Ludogorets, după cum anunţă contul de Twitter al unui jurnalist bulgar. Prezenţa celor trei români de la Ludogorets, Moţi, Grigore şi Keşeru ar reprezenta un avantaj pentru negocieri, dar şi pentru acomodarea lui Petrescu la Razgrad.

Campionii Bulgariei sunt în căutare de antrenor după ce Pavel Vrba a fost demis la sfârşitul lunii octombrie. În acest moment, de echipă se ocupă interimarul Stanislav Ghencev.

Pe lângă Dan Petrescu, pe lista celor de la Ludogorets s-ar mai afla şi un antrenor argentinian, anume Antonio Mohamed, potrivit en24news.com.

ludogoretsdan petrescurealitateabulgariacfr cluj