CFR Cluj· 2 min citire

Dan Petrescu, despre problemele de la CFR Cluj: "E mai greu decât la Real Madrid și Barcelona la un loc"

Petrescu suparat

Petrescu suparat

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 16 iul. 2020, 20:46

CFR Cluj a făcut doi pași greșiți în lupta pentru titlu cu Universitatea Craiova, echipă care a mers perfect de la reluarea Ligii 1. Antrenorul campioanei României, Dan Petrescu, a declarat că presiunea foarte mare din partea conducerii a afectat rezultatele echipei.

CFR Cluj se confruntă și cu probleme financiare, după cum au recunoscut câțiva jucători, precum Damjan Djokovic. 

Dan Petrescu este convins că echipa din Gruia poate să ajungă în grupele Europa League chiar dacă va încheia pe locul doi în Liga 1.

cfr bucurie

"La noi sunt probleme interne, dar le păstrăm interne. Să spună Djokovic ce a vrut să spună! Dar cea mai mare problemă a fost pandemia. N-am putut să ne antrenăm așa cum trebuie. Toată lumea știe ce nu e când nu e liniște la echipă. La CFR Cluj e mai greu decât la Real Madrid și Barcelona la un loc. Presiune maximă, așa e aici! Asta e!

În 2020, am pierdut un singur meci. După meciul cu Craiova, a fost dezastru! Nu știu ce se întâmplă dacă nu luăm titlul... eu vreau să continui, să ajungem în grupele Europa League, de acolo vin banii. Mai am doi ani de contract. Eu cred că poți să ajungi în grupele Europa League și de pe locul doi. Pe o durată de trei ani, poți să ai și o perioadă mai rea! Eu recunosc că nu suntem bine", a spus Dan Petrescu la DigiSport.

dan petrescu

"Avem șansa a doua la titlu. Craiova a avut niște circumstanțe"

Antrenorul de la CFR Cluj a declarat că echipa lui a fost prejudiciată de deciziile arbitrilor din ultimele etape, iar Universitatea Craiova are prima șansă la câștigarea play-off-ului Ligii 1.

clasament play-off

"N-am nimic cu nimeni de la Craiova, n-am atacat pe nimeni. Eu nu mă iau de Craiova. Eu vreau doar să zic despre niște faze de arbitraj care au fost împotriva noastră. Să găsească experții dacă au fost faze în favoarea noastră! Dar nu sunt! Probabil lumea s-a săturat de noi, nu vor să mai luăm campionatul.

Acum avem șansa a doua la titlu. Eu repet: n-am nimic personal cu nimeni, dar voiam să fie VAR-ul, să nu mai fie discuțiile astea despre arbitri. La meciul direct, Craiova nu cred că merita victoria. Iar în rest, au avut niște circumstanțe... cum Botoșani, Mediaș, Astra", a precizat Dan Petrescu pentru sursa citată.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din CFR Cluj