Dan Petrescu, arătat cu degetul: „De ce să mulțumească doar că pășește pe gazon? Îi creștem ca să joace!”

Articol de Realitatea Sportivă null - Publicat duminică, 02 august 2020, ora 20:32,
Dan Petrescu
Dan Petrescu

Dan Petrescu, antrenorul lui CFR Cluj, a fost criticat pentru atitudinea sa legată de regula jucătorilor sub 21 ani.

Lorena Balaci, fiica legendarului Ilie Balaci, este implicată în sectorul fotbalului juvenil și explică unde a greșit tehnicianul campioanei.

Lorena Balaci face referire la momentul în care „Bursucul” l-a schimbat pe mijlocașul Alin Fica (19 ani) la meciul dintre Gaz Metan Mediaș și CFR Cluj (0-0), după doar 24 de secunde de la debutul meciului.

„Înainte de orice trebuie să ne gândim la copii. Sfidăm niște reguli, dar sfidăm și omul, iar eu pun omul mai presus de tot…Poate interveni și o cădere psihică. De ce să zică mulțumesc doar că pășește pe gazon?? De aceea îi creștem, ca să joace.

Altfel desființăm Centrele de Copii și Juniori, luăm jucători din străinătate și s-a terminat cu fotbalul la nivel de copii și juniori…Nu poți să spui ca el să zică mersi că intră pe teren, dacă respectivul a ajuns să facă parte din lotul echipei mari înseamnă că are un merit, cu siguranță.. Adică, de ce-i mai creștem?”, a declarat Lorena Balaci, conform ProSport.

Lorena Balaci a avut și un exemplu pentru atitudinea lui Dan Petrescu: Vezi, Craiova a avut curajul să le dea copiilor aripi, puțini au curajul ăsta. Maturitatea o prinzi jucând, nu ai cum altfel!”, a adăugat Lorena Balaci.

Dan Petrescu a explicat motivul pentru care nu e de acord cu regula sub 21 ani, cea care obligă echipele din Liga 1 să folosească doi jucători titulari care care sunt eligibili pentru naționala U21 a României.

INFO: Un singur jucător care se încadrează la această categorie este nevoit să fie prezent pe teren pe toată durata meciului din Liga 1.

„Păi, mă face să fiu penibil această regulă. Eu am fost penibil, să scot un jucător tânăr şi i-am luat moralul. Dar asta e realitatea şi nu am ce să fac, am nevoie de jucători. Noi avem foarte mulţi jucători de valoare care stau în tribună şi mi-e greu.

Şi atunci am hotărât să-l bag repede pe Adiţă şi să nu mai pierd timpul. Dar nu-mi place ce-am făcut, clar. Normal că am vorbit cu el, dar degeaba am vorbit. El poate e fericit că a debutat, dar cum a debutat nu e bine şi nu e bine pentru fotbal.”, a explicat Dan Petrescu.

dan-petrescu-cfr-cluj

VEZI ȘI ULTIMA ORĂ | Gică Hagi nu va mai antrena Viitorul! “Am trăit cele mai frumoase momente din această carieră”

regula u 21dan petrescurealitateadeclaratiilorena balaci