Dan Petrescu, acuzat că distruge fotbalul: „Aşa se termină cu acest sport”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 03 august 2020, ora 09:59,
dan-petrescu-cfr-cluj
dan-petrescu-cfr-cluj

Dan Petrescu nu este un suporter al regulii U21 impusă echipelor din Liga 1, tocmai de aceea a ales în mai multe rânduri să fenteze regula.

Lorena Balaci, fiica cea mare a regretatului Ilie Balaci, lansează un atac la adresa tehnicianului campioanei și spune că stilul acestuia va duce la distrugerea fotbalului juvenil.

„Înainte de orice trebuie să ne gândim la copii. Sfidăm nişte reguli, dar sfidăm şi omul, iar eu pun omul mai presus de tot…Poate interveni şi o cădere psihică. De ce să zică mulţumesc doar că păşeşte pe gazon? De aceea îi creştem, ca să joace. Altfel desfiinţăm Centrele de Copii şi Juniori, luăm jucători din străinătate şi s-a terminat cu fotbalul la nivel de copii şi juniori…

Nu poţi să spui ca el să zică mersi că intră pe teren, dacă respectivul a ajuns să facă parte din lotul echipei mari înseamnă că are un merit, cu siguranţă… Adică, de ce-i mai creştem?”, a declarat Lorena Balaci pentru ProSport.

Dan Petrescu a stârnit un val de reacții în lumea sportului în luna martie, când l-a înlocuit pe tânărul Alin Răzvan Fica (18 ani), după 24 de secunde de la debutul partidei.

Citește și • Cristi Borcea a renunțat la vacanțele de lux! Fostul acționar din „Groapă” petrece pe litoralul românesc

realitateadan petresculorena balaciliga 1cfr cluj