Dan Petrescu a pus ochii pe un jucător din Liga 1! Fotbalistul care poate ajunge în scurt timp la Kayseri

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 26 ianuarie 2021, ora 09:26,
Dan Petrescu Kayserispor
Dan Petrescu Kayserispor

După ce a preluat banca celor de la Kayeseri, „Bursucul” le-a făcut bașkanilor lista de transferuri, iar ultima sa țintă este un atacant din Liga 1!

Imediat după înfrângerea cu Fenerbahce din ultima etapă, scor 0-3, fostul antrenor al celor de la CFR Cluj a cerut de urgență un transfer într-o zonă sensibilă a terenului. Potrivit informațiilor venite din partea Pro Sport, la Kayseri poate ajunge atacantul celor de la Viitorul Constanța, Kevin Lukassen. 

Sursa foto: fcviitorul.ro

Olandezul în vârstă de 27 de ani a ajuns în România la începutul anului trecut și începând din această vară evoluează sub comanda lui Mircea Rednic, tehnician care l-a și adus în Liga 1 pe vremea când acesta o antrena pe Poli Iași.

Potrivit ultimelor informații, negocierile dintre turci și Viitorul sunt avansate, iar fosta campioană a României ar urma să încaseze aproximativ un milion de euro în schimbul fotbalistului.

500.000 de euro este cota de piață a lui Lukassen, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.com. Vârful olandez a mai evoluat de-a lungul carierei sale pentru echipe precum Almere City, Northampton, Polten, Slovan Liberec, Ross County, AZ Alkmaar, Zeeburgia, AFC Youth și Poli Iași.

Denis Alibec, unul dintre oamenii de bază din atacul echipei s-a accidentat în meciul cu Istanbul Bașakșehir și va fi indisponibil aproximativ 2-3 săptămâni.

Kayserispor suferă în acest moment pe partea ofensivă, având cel mai slab atac din campionatul Turciei. Formația lui Dan Petrescu a reușit să puncteze doar de 14 ori în 20 de etape disputate în actualul sezon.

Citește și EXCLUSIV | Kayserispor, o formaţie de tranziţie pentru Dan Petrescu! ,,Va face pasul spre o echipă mare din Turcia”

viitorulKayseridan petrescurealitatealiga 1lukassensuperliga turciei