Dan Petrescu a luat decizia finală: ”Nu aș vrea să plec cu scandal!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 08 noiembrie 2020, ora 21:36,
petrescu
petrescu

Dan Petrescu, antrenorul CFR-ului, a vorbit despre viitorul său pe banca ardelenilor după victoria cu FC Argeș.

”Feroviarii” au urcat pe podium în Liga 1 după ce au învins cu 2-0 la Pitești. Rondon a reușit ”dubla” pentru campioana României.

”Bursucul” a vorbit din nou despre viitorul său în Gruia. Tehnicianul a amintit din nou de campania de transferuri și anunță că va lua decizia finală în următoarele zile.

”Prima repriză a fost excelentă. Cei de la Argeș nu au ajuns la poartă. Au ajuns și ei în careu. Mă așteptam să marchez și golul 3. Când e scorul așa nu te mai interesează penalty sau nu.

Așteptăm să vedem. Echipa e obosită, toată lumea are nevoie de pauză. Jucăm pe 3 fronturi. Mă rog să ne recuperăm fundașii centrali. Mai avem 8 meciuri, timpul e foarte scurt.

Urmează o pauză pentru 4-5 zile. Mă gândesc la ce e bine pentru toată lumea. Se întâmplă ceva cu tine, vrei altceva. Sper să fie o decizie corectă. Nu aș vrea să plec de la CFR Cluj cu scandal.

Aș vrea să ne strângem mâna și să rămânem amici. Voi pleca cu capul sus și mergem înainte, dar acum am nevoie de o pauză. M-a supărat campania de transferuri din acest sezon. Am cerut anumiți jucători.” a declarat Dan Petrescu la finalul meciului cu FC Argeș Pitești.

Vezi și VIDEO | CFR și-a lins rănile după eșecul usturător cu Roma! Victorie facilă pentru campioni la Pitești

liga 1dan petrescurealitateadeclaratiicfr cluj