Cum și-a petrecut Gigi Becali ziua de naștere! Cea mai mare dorință la a 60-a aniversare: ”Altceva nu mai vreau!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 26 iunie 2018, ora 15:58,
becali
becali

Gigi Becali și-a serbat ziua de naștere, luni, 25 iunie. Becali a împlinit 60 de ani.

Gigi Becali a vorbit într-un interviu pentru Kanal D cum a petrecut cu ocazia aniversării sale. Acesta a dezvăluit că nu-i plac petrecerile și că este adeptul unei reuniuni restrânse alături de familie și apropiați:

“Am dat o masă, așa sărbătoresc eu ziua. O masă cu prieteni apropiați, cu familia și nepoții și cu finii… De asta am și făcut o masă, pentru că am zis ca măcar la 60 de ani. Petrecerile mie nu-mi plac. Mie îmi place petrecerea în biserică. Dimineață am fost la biserică. Altora le place muzica. Mie îmi place în biserică, muzică îngerească. La liturghie, acolo a fost bucuria mea.

Acum am dat o masă cu familia, că așa este normal, și asta este. Nu cer decât mântuire. Altceva nu mai vreau, decât mântuire. Și mântuirea este numai în rugăciune și în biserică. Atât, în rest nu există mântuire”, a declarat Gigi Becali.

Chiar dacă Gigi Becali își aniversează ziua de naștere pe 25 iunie, asa cum apare în certificatul de naștere, data de naștere reală este alta decât cea din actul oficial.

Mai exact, în document, la locul nașterii e trecut satul Zagna, din județul Brăila, și data de 25 iunie 1958. Localitatea care azi nu mai există, era un lagăr uriaș de muncă din zona Brăilei, creat special de comuniști și unde familia sa primise domiciliu forţat pe motive politice.

Într-un interviu TV, Becali a dezvăluit data de naștere reală, alta decât cea înscrisă în buletin:

”Eu nu m-am născut pe 25, cum scrie în buletin, m-am născut pe 24, când s-a născut și Sf. Ioan Botezătorul. M-am născut pe câmp, în stuf, tata și mama m-au declarat abia a doua zi”, a dezvăluit Gigi Becali.

muzicabrailasteauapetrecere gigi becalizi de nasterebisericaliga 1zagnafcsbcertificat de nastere becali