Cum au fost intimidați în trecut fanii lui U Cluj : „Stăteam cu pistolul pe masă”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 05 iunie 2020, ora 12:46,
fani u cluj torte
fani u cluj torte

Agentul FIFA a povestit un episod incredibil petrecut pe vremea când se afla  în conducerea Universității Cluj.  

Nemulțumiți de rezultatele echipei, fanii au încercat să intre peste ea să îi ceară socoteală. Dar au dat înapoi când au văzut cum se poate „apăra” impresara.

„Cu mine nu au avut curaj, nici măcar să vină foarte aproape de mine. Am avut niște episoade la Cluj, au fost spectaculoase! Aveam permis de port armă și stăteam cu pistolul pe masă. 

Le-am zis «Care se apropie, vedem…». Au venit peste mine în birou. 200 erau. Aveam un birou de trei ori cât studioul și au venit pentru că au făcut acel marș de 5-6 mii de oameni să plec din oraș, deci și acolo am făcut istorie”, a mărturisit agentul FIFA pentru Pro Sport.

anamaria-prodan-Reghecampf

Iar „manevra” a reușit.

„Am scos pistolul pe masă. Când au deschis ușa și au intrat câtă frunză și câtă iarbă… le era frică tuturor să cheme poliția. Am întrebat cine e șeful să i-am zis să se așeze în fața mea și vorbim, dacă avem de discutat ceva.

Care se apropie, e problemă mare cu mine. A fost spectacol! Am predat pistolul de frică, să nu cumva să mă enervez vreodată să fac vreo nefăcută”, a mai spus Anamaria Prodan.

CITEȘTE ȘI –>> Războiul Anamaria Prodan-Cornel Dinu ajunge într-o nouă etapă: “Ce respect să avem pentru un astfel de om?”

u clujpistolsuporterianamaria prodan